Casa în care locuiesc acum este mare. Foarte mare.
Îmi place spațiul, lumina, liniștea pe care mi le oferă. Dar, odată cu ele, a venit și o provocare pe care nu am anticipat-o pe deplin: curățenia.
Recunosc că această preocupare mi-a generat destul de mult stres.
Am încercat să calculez cât timp îmi va lua, folosind echipamentele obișnuite. Rezultatul nu mi-a fost deloc favorabil. Îmi dădeam seama că o parte importantă din timpul și energia mea urma să fie consumată într-o activitate pentru care nu mă simțeam nici pregătită, nici talentată.
Nu am fost niciodată omul activităților fizice.
Scutirile medicale din școala generală, de la sport, își iau, probabil, revanșa acum.
Mă regăsesc mult mai ușor în activități cognitive decât în cele practice. Îmi place să citesc, să înțeleg, să construiesc idei. Nu să împing ore întregi un mop prin casă.
Așa că am făcut ceea ce fac aproape întotdeauna când apare o problemă.
Am tratat-o ca pe un proiect.
Mai întâi am definit problema. Apoi am început să caut informații. Am întrebat oameni care știau mai multe decât mine. Am ascultat recomandări, am comparat variante și, în cele din urmă, am luat o decizie.
Așa am descoperit mopul electric.
Poate va părea surprinzător, dar eu nici măcar nu știam că există.
L-am cumpărat, l-am folosit de câteva ori și am avut aceeași reacție de fiecare dată:
Cum de nu am aflat despre el mai devreme?
Curățenia se face mult mai repede, cu mult mai puțin efort și, spre surprinderea mea, chiar cu plăcere.
Experiența aceasta m-a făcut să mă gândesc că, uneori, în viață, nu problema este cea care ne obosește cel mai tare.
Ci instrumentele cu care încercăm să o rezolvăm.
Avem tendința să rămânem fideli metodelor pe care le știm. Continuăm să facem aceleași lucruri, în același fel, chiar și atunci când ele ne consumă inutil timpul și energia.
Poate pentru că ne sunt familiare.
Poate pentru că nu știm că există și alte variante.
Poate pentru că ne este greu să cerem sfaturi sau avem impresia că, dacă schimbăm metoda, înseamnă că am greșit până acum.
Dar lumea evoluează.
Apar unelte noi. Apar tehnologii noi. Apar oameni care au găsit soluții mai bune decât cele pe care le folosim noi.
Iar uneori, cea mai înțeleaptă alegere nu este să depui mai mult efort.
Este să îți dai voie să înveți altceva.
Cred că același lucru se întâmplă și în psihoterapie.
Mulți oameni vin în cabinet încercând, de ani întregi, să rezolve aceeași problemă folosind exact strategiile care i-au adus în suferință. Muncesc și mai mult. Se critică și mai tare. Controlează și mai strict. Se sacrifică încă puțin.
Nu pentru că nu își doresc schimbarea.
Ci pentru că acestea sunt singurele „unelte” pe care le cunosc.
Uneori, schimbarea nu înseamnă să devii mai puternic.
Înseamnă să găsești un instrument mai potrivit.
Iar pentru asta este nevoie de curiozitate, de flexibilitate și, uneori, de curajul de a spune: Poate există și o altă cale.
Cine știe?
Poate că nu doar curățenia poate deveni mai ușoară.
Poate și viața.
