Periodic, în casa noastră se adună sticle goale.
Până acum, de colectarea lor se ocupa un colaborator, care le ducea undeva și apoi dispăreau din preocupările mele.
Astăzi, însă, întâmplător, am fost eu cea care le-a strâns și le-a dus la un centru RETURO.
Nu este o activitate spectaculoasă. Introduci fiecare recipient într-un aparat, auzi un zgomot scurt, iar pe ecran apare valoarea lui.
Și, fără să vreau, m-am gândit că exact așa se întâmplă uneori și cu oamenii.
Există oameni care ies din relații toxice simțindu-se complet goliți de afecțiune.
Alții sunt goliți de energie după ani întregi de suprasolicitare.
Unii sunt goliți de încredere, după critici repetate.
Alții sunt goliți de speranță, după prea multe dezamăgiri.
Din exterior, par niște recipiente goale.
Par fără conținut.
Par fără valoare.
Și, uneori, chiar ei ajung să creadă asta.
Viața are uneori această putere: să ne golească de ceea ce era mai frumos în noi și apoi să ne lase într-un colț, convinși că nu mai folosim nimănui.
Dar astăzi, în fața aparatului RETURO, mi-am dat seama de ceva.
Recipientul nu este evaluat după cât de gol pare.
Este evaluat pentru valoarea pe care o păstrează, chiar și atunci când pare gol.
Există un sistem care știe să o recunoască.
Un aparat care citește ceea ce ochiul nu mai vede.
Nu spune:
„Este doar o sticlă goală.”
Spune:
„Acest recipient are încă valoare.”
M-am întrebat cât de diferită ar fi viața noastră dacă am întâlni mai des astfel de sisteme.
Profesori care văd valoarea unui copil speriat.
Prieteni care văd valoarea unui om aflat în depresie.
Parteneri care văd valoarea celui epuizat.
Terapeuți care văd resurse acolo unde persoana vede doar lipsuri.
Și, poate cel mai important, dacă am învăța noi înșine să devenim propriul nostru aparat RETURO.
Să ne privim dincolo de oboseală.
Dincolo de eșecuri.
Dincolo de relațiile care ne-au făcut să ne simțim insuficienți.
Pentru că valoarea unui om nu dispare atunci când trece prin suferință.
Uneori doar nu mai este vizibilă.
Are nevoie de contextul potrivit pentru a fi recunoscută.
În cabinet, văd adesea oameni care intră convinși că nu mai au nimic valoros în ei.
Eu nu încerc să le construiesc valoarea.
Ea există deja.
Încerc doar să îi ajut să găsească aparatul potrivit care să le-o arate din nou.
Poate că asta este una dintre cele mai importante misiuni ale relațiilor sănătoase.
Nu să umple oameni goi.
Ci să le amintească faptul că nu și-au pierdut niciodată valoarea.
Trebuie doar să găsească locul în care aceasta poate fi văzută din nou.
