Părinţii nu sunt Zei

Aşa cum stătea pe canapea, epuizată după sesiunea de terapie, m-a privit direct în ochi şi m-a întrebat cu voce stinsă:

– Oare toţi copiii descoperă despre părinţii lor că nu sunt Zei?

O întrebare în care pusese toată suferinţa unei descoperiri târzii şi răvăşitoare, o revelaţie dureroasă că părinţii nu sunt zei sau zeiţe perfecte. Părinţii sunt şi ei oameni, ca noi, care pot răni suflete de copil, pot trăda, minţi, înşela….Şi cânde descoperim, lumea noastră magică dispare, împinsă în acelaşi loc în care s-a dus şi Moş Crăciun.

Atunci când suntem copii, suntem una cu mama, ne luăm drept model pe tata, şi lumea noastră mică îi cuprinde numai pe ei. Şi da, în această lume magică, ei sunt zeii care crează pentru noi o lume sigură şi liniştită, în care să creştem mari şi puternici. Apoi, cu ajutorul lor, ajungem mari şi puternici, ne luăm la trântă cu lumea mare şi complicată şi ajungem să omorâm rînd pe rînd şi balaurii dar şi zânele. Şi întorşi acasă…aşa mari şi puternici cum am ajuns, vedem că vraja părintească s-a rupt şi tărâmul copilăriei a dispărut. Părinţii rămân lângă noi vulnerabili, poate slabi şi trişti, aşa cum nu am putut să îi vedem niciodată.

Da, părinţii noştri sunt oameni şi ei. Şi fac greşeli, şi ne înşeală…şi ne trădează…si poate uneori nu ne iubesc. Dar sunt tot ei, părinţii noştri care ne-au apărat cum au putut şi au ştiut, cu paloşul lor ruginit şi tocit, au făcut ce se pricepeau ca să ne ducă prin viaţă. Şi uneori le e frică..prea teamă că ar putea greşi şi atunci fug, departe de noi, în lumea mare sau doar în lumea lor interioară.

Acum…suntem mari şi puternici. Şi putem ierta nişte zei căzuti în uman, pentru că ştim ca şi noi am devenit oameni datorită lor. Şi mai presus de orice, oamenii iartă şi uită.

Nu suntem zei…şi nici părinţii noştri nu sunt. Îi putem iubi oare aşa cum sunt ei? Cu miciuni, cu trădări, cu dezamagiri ? Ne putem noi iubi pe noi,aşa goi de magie cum suntem…cu minciuni,cu trădări, cu dezamagiri? Pentru că atunci cănd vom putea, doar atunci ne vom putea trăi frumos viaţa noastră pe acest Pământ.

Branding personal sau cum ne construim viitorul

Pe cand eram la Şcoala Generală din micul meu oras natal, profesoara de matematica a descoperit ca sunt inzestrata natural cu o gandire analitica si a inceput sa investeasca timp pentru a ma ajuta sa-mi dezvolt cunostintele de matematica. In scurt timp, am ajuns sa am rezultate foarte bune la aceasta materie, am fost trimisa la concursurile de matematica, Olimpiade…si am ajuns in echipa dezlegatorilor de probleme matematice din Gazeta Matematica, o echipa exclusivista formata din elevi care puteau rezolva misterele matematicii. Pe cale de consecinta, am optat si am intrat la liceul care era cotat ca fiind cel mai bun din oras, al carui profil era, ati ghicit, real. Imi aduc aminte ca pentru colegii mei care optau pentru profil uman, nu prea erau optiuni si oricum, mergeam cu totii in turma, nu ne puneam problema ce am dori sa ne facem cand vom fi mari. Nici nu ne prea pasa atunci…Si, mai departe, ce puteai face pe vremea vechiului regim, dupa ce finalizezi un liceu real? Mergi la o facultate de inginerie, bineanteles. Asa am facut si eu si la 22 ani am absolvit cu succes( mai mult sau mai putin) Politehnica. Cand m-am angajat ca inginer ( meserie masculina, asa cum este si denumirea), a fost cosmarul vietii mele. Nu imi placea nimic din ceea ce presupune aceasta meserie, nu mergeam cu placere la serviciu…si bineanteles, nu eram un angajat performant. Mi se solicitau abilitati pe care nu le aveam ( gandire tehnica, manualitate,etc) si erau ignorate sau luate in deradere unele puncte forte: imi placea sa comunic cu ceilalti, eram organizata, puteam crea si mentine usor relatii bune cu autoritatile care ne verificau….. Am insistat cam 4 ani sa tot fiu inginer, pana cand mi-am dat seama ca am doua optiuni: continui in aceasta directie si ajung sa imi ratez viata, sau ma reorientez. Am ales a doua varianta, am lucrat in vanzari, management si apoi psihologie. Acum fac ceea ce imi place si pentru care am calitatile naturale: psihoterapie. Am pierdut insa pe drum cativa ani buni, in care as fi putut sa ma instruiesc in domeniul psihologiei. Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Ei…pe vremea cand luam eu decizii importante pentru viata mea, nimeni nu stia despre consilierea vocationala si poate asta imi ofera o scuza buna pentru deruta mea profesionala. Acum insa, exista metode prin care elevii pot afla care sunt ariile lor de interes, unde sunt talentati, ce fel de inteligenta au ( spatiala, artistica, sociala, emotionala, etc), pentru a construi pe acele insusiri. Aceasta este evaluarea si orientarea vocationala. Il ajuta pe copil sa stie care ii sunt punctele forte si sa construiasca pe ele.

De ce este importanta evaluarea si orientarea vocationala ?

– Afli care sunt aptitudinile, interesele si valorile tale; care sunt trasaturile tale de personalitate si ce te motiveaza. Toate aceste informatii iti construiesc profilul vocational, care iti va fi de ajutor, dupa caz, in identificarea: facultatii, programului de masterat, domeniului de activitate si a job-urilor potrivite pentru tine.
– Afli care sunt punctele tale forte si cum le poti folosi pentru a-ti atinge obiectivele in plan educational sau profesional
– Identifici care sunt competentele de care ai nevoie in domeniul de activitate pe care il alegi si cum ti le poti forma si dezvolta
– Esti ghidat in construirea unui plan concret educational sau profesional, care sa te ajute sa ai cariera pe care ti-o doresti
– Primesti consultanta in realizarea unei scrisori de intentie pe care sa o folosesti in scopul admiterii la facultate sau pentru a obtine job-ul dorit

Nu este putin lucru, intr-o lume din ce in ce mai competitiva, in care performanta profesionala de multe ori este echivalenta cu succesul in viata.

Dragi parinti, intre voi si succesul copilului, stau cele 3 ore de evaluare si orientare, si suma de 300 lei. Este echivalentul cafelelor baute in 3 luni, nu-i asa? Nu eliminati din lista voastra aceasta optiune, care poate contribui mai tarziu la fericirea si succesul copilului dumneavoastra.

Suna acum la 0744656567 si fa o programare !

3 Așteptări nerealiste și dăunătoare despre căsătorie

Nu există situaţii în care să nu avem unele aşteptări nerealiste despre căsătorie. Acestea sunt preluate de la familiile noastre de origine, de la prieteni, din basme, de la televiziune și din filme, din articole. Iar aceste presupuse credințe adevărate pot să ne saboteze relațiile, creând o mulțime de neînțelegeri și abătându-ne de la conexiunea noastră cu celălalt.

Așteptările nerealiste „au determinat cuplurile să eșueze”, a spus Clinton Power, un consilier de relații. „Când vă așteptați ca relația voastră să fie într-un anumit mod și dacă această așteptare nu se întâmplă, acest lucru poate crea sentimente de anxietate, tristețe și disperare”. Poate provoca resentimente, ceea ce poate ruina relațiile.

Mai jos sunt trei așteptări nerealiste – și adevărurile din spatele fiecăruia.

Așteptări nerealiste: Cuplurile fericite continuă să simtă aceleași sentimente intense de iubire

Sentimentul îndrăgostirii este deseori numit ” psihoză temporară „, pentru că, atunci când sunteți îndrăgostiți de o altă persoană, sunteți adesea orbiți la unele dintre caracteristicile personale”, a spus Power, fondatorul Clinton Power Associates din Sydney, Australia. Îți place totul la partenerul tău și vrei să fii cu el. Mereu.

Există motive fiziologice pentru acest lucru. Potrivit expertului în psihoterapie și relații, Melissa Ferrari, „oxitocina, dopamina și serotonina, împreună cu hormonii sexuali estrogen și testosteron, alimentează dorința noastră și ne menține pe o” culme înaltă a iubirii și a atracţiei”.

În cele din urmă, aceste efecte electrice se disipă. Și rămân doi oameni care se ocupă de realitatea vieții de zi cu zi, a spus Ferrari. „Și aici începe munca grea.”

După ce perioada de lună de miere s-a terminat, este normal să intri într-o perioadă de conflict, a spus Power. De exemplu, ciudățeniile pe care le-ați găsit odată adorabile, ca partenerul tău care aleargă în mod regulat târziu sau pierde lucruri, sunt acum ca unghiile pe o tablă. Acum este o sursă importantă de tensiune. La urma urmei, te mândreşti cu punctualitatea ta și ai o predispoziție pentru organizare. Ceea ce partenerul tău continuă să ignore.

Vestea bună este că conflictul nu este inerent o problemă. De fapt, este o oportunitate, a spus Power. Când vă confruntați cu conflicte, veți „învăța să negociaţi și să vă gestionați diferențele” și „cum să vă liniștiți unul pe celălalt atunci când unul sau ambii sunteți supărați”.

Așteptări nerealiste: Relațiile fericite rămân aceleași

Presupunem că persoana cu care ne-am căsătorit va rămâne exact așa cum este, și astfel relația noastră va fi ca acum. Această așteptare ar putea fi chiar subconștientă, dar se ridică la suprafață sub forma unei surprize: soțul / soția începe să exploreze o nouă carieră sau o pasiune sau să se îndepărteze de ceva pe care îl pasiona (și încă o faceți) și sunteți luați prin surprindere.

Poate chiar crezi că nu e persoana cu care te-ai casătorit, şi poate chiar aşa este.

„Oamenii cresc și se schimbă în timp, ceea ce înseamnă că relația se schimbă”, a spus Power. El a împărtășit acest exemplu: Un cuplu începe să se întâlnească când un partener are doar 19 ani. Acest partener tânăr primește o promovare – și începe să călătorească din ce în ce mai mult și să petreacă mai mult timp la birou, construind cariera de vis. Celălalt partener, care este acasă, îi simte lipsa și devine din ce în ce mai plictisit. Deci începe să iasă mai mult. Ambii parteneri sunt supărați pe noua lor realitate, pentru că se simt deconectați unul de celălalt. „Problema este că ei nu au luat în considerare unele dintre schimbările individuale prin care trec fiecare. Relația nu poate fi așa cum a fost, pentru că sunt oameni diferiți acum faţă de cum erau atunci când s-au întâlnit pentru prima dată „.

Așteptări nerealiste: partenerii sunt responsabili pentru fericirea celuilalt

Tindem să avem așteptări cu privire la ceea ce vom „obține” de la partenerii noștri, a spus Ferrari. Și când partenerul nostru nu ne dă ceea ce credem că ar trebui să obținem, resentimentul apare și începe să se instaleze. („În timp, resentimentele pot evolua în dispreț, care este ” acidul sulfuric al iubirii „, pentru că va eroda o căsătorie.”) Ferrari lucrează cu multe cupluri care se așteaptă ca partenerul să-și atingă cota de fericire. De exemplu, ei se așteaptă ca partenerul lor să câștige suficienți bani pentru a le da orice doresc. Asta pune presiune asupra partenerului. În plus, este foarte diferit în a încerca să înțelegi soțul / soția într-un mod profund, semnificativ și vulnerabil și să-ți îndeplinești nevoile nesatisfăcute. Acest lucru ar putea însemna oferirea partenerului a unei îmbrățișări mari, lungi de fiecare dată când vine acasă, deoarece știți că atingerea fizică îl ajută să se simtă iubit. Acest lucru ar insemna o formă de a-i mulțumi pentru gesturile bune, pentru că știi că în copilărie, s-a simţit în mod regulat neapreciat.

Cele de mai sus sunt legate de implicarea în relaţie şi de interresul de a cunoaște partenerul. Nu este vorba de a face pentru ei ceva ce pot să facă ei înșiși. Nu este vorba despre asumarea responsabilității pentru satisfacerea nevoilor lor. Este vorba despre susținerea lor. Este vorba despre a-i ajuta să vindece bolile trecute, a spus Ferrari. Care poate ajuta foarte mult din punct de vedere psihologic, în special în ceea ce privește încrederea, senzația de iubire, siguranță și securitate … „Și asta este incredibil de puternic.

Explorați așteptările pe care le aveți despre relații – despre cum arată mariajul sănătos, despre căsătoria armonioasă, despre cum ar trebui să vă comportaţi tu și partenerul tău, despre ce ar trebui să „primești”.

Apoi exploraţi de unde provin aceste credințe – și dacă sunt adevărate. Deoarece multe dintre așteptările noastre nu sunt realiste și multe dintre ele pot interfera cu relația noastră.

Traducere dupa un articol scris de Margarita Tartakovsky, M.S.
Associate Editor

cuplu familie relatii sanatate superstiții terapie

Tratamentul gripei mentale

Cu toții am experimentat în viață starea de gripă, in forme mai mult sau mai puțin grave. Este o viroză care ne afectează starea generală, si are 3 forme de manifestare : sporadică, epidemică sau pandemică. V-ați gândit însă că ăi mintea noastră poate trece prin stări de gripă…mentală ? Stări care ne perturbă echilibrul normal, care ne fac sa uităm bucuria, entuziamul și plăcerea.

Starea de agregare a cuvintelor

Stau acum intr-o stare de imponderabilitate atemporala, gata sa las gandurile sa se lichefieze si sa curga usor, lin, catre tastatura. Pentru ca fluviul mental aseaza logica interioara intr-o forma acceptabila exterior.
Cuvinte agregate….

Nevoia de apreciere

Nici un mediu nu este mai bogat in afisarea strigatelor dupa apreciere decat Facebook. Avem o nevoie infinita de a fi priviti cu admiratie de catre cei din jurul nostru, pentru a ne confirma sau reconfirma masura propriei noastre valori. Si ce as fi eu fara cei 100 de prieteni ? Si ce valoare as avea eu daca nu ajung sa am 100 de like-uri?

Nevoia de reciprocitate

Iata ca s-au stins ecourile petrecerilor de Revelion, Noul An s-a asezat cuminte pe calea lui si ne invita sa calatorim in alte experiente fascinante.
Odata ce trecerea dintr-un an in altul, facebook-ul s-a alimentat neostoit din experientele multiple ale utilizatorilor, fie ca asta a insemnat o postare a fotografiilor de la petreceri, fie urari impartite cu prietenii reeali sau virtuali.

Juxtapunerea

Psihoterapeutul implicat și sensibil la necesitatea relației terapeutice, poate stimula reacția clientului la juxtapunerea dintre contactul armonizat oferit de terapeut și amintirile emoționale ale dizarmoniilor trecute (Erskine, 1991a, 1993). Juxtapunerea constă în contrastul dintre ce este furnizat de terapie, cum ar fi sensibilitatea reciprocă și armonizată în relația terapeutică, și ceea ce clientul a avut nevoie la un moment dat, ceea ce a sperat cu disperare și nu a avut ocazia să trăiască.

Implicarea

Implicarea terapeutică care include recunoașterea, validarea și normalizarea, cât și prezența, scade procesele defensive interne. Recunoașterea clientului de către terapeut începe printr-o armonizare la afectul clientului, la nevoile sale relaționale, la ritmul său și la nivelul său de funcționare, în termeni de dezvoltare.

Nevoile relaționale

De asemenea, procesul de armonizare include răspunsul la nevoile relaționale ale clientului, atunci când acestea apar în relația terapeutică. Nevoile relaționale sunt nevoile unice specifice contactului interpersonal (Erskine, 1995). Acestea nu sunt nevoile fundamentale ale vieții – cum ar fi hrana, aerul sau temperatura corespunzătoare – ci elemente esențiale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și sentimentul de sine-în-relație.