În zilele în care ninge, prefer să îmi las maşina în parcare şi să mă deplasez cu mijloacele de transport în comun. Astăzi ninge….şi eu stau acum pe scaunul autobuzului care mă duce către destinaţie. Circulă alene, lăsand gândurile să se înşiruie cuminte în ordinea lor neângrădită. Geamul îngheţat şi murdar îmi blochează privirea, cineva a aruncat pe jos un pahar din care a baut…feţe triste şi încruntate…Frig…şi în maşină şi în sufletele noastre. Am pierdut cumva pe drum bucuria unei noi zile, căutând neputincios în exterior nişte piloni de care să ne agăţăm. Căutăm disperaţi respectul în afară, furioşi şi mâhniţi că nu îl căpătăm. Am învăţat cândva, într-un mod strâmb şi inadecvat, că respectul trebuie obţinut prin cerere directă, strigată şi violentă. Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie respectat, şi de aceea lipsa lui ne face să ne luptăm cu monştii …exteriori sau interiori? Pentru că înainte de a cere, respectul trebuie dăruit. Creat şi împărtăşit.
Respectul faţă de sine se manifestă prin grija pe care fiecare dintre noi o avem faţă de propria persoană. Conştientinzând că numai noi ne putem avea în stăpânire şi control, putem învăţa respectul faţă de corp, minte sau emoţii. Să mâncăm sănătos, să gandim frumos, să ne bucurăm de micile evenimente din viaţă. Să respectăm fiecare zi pe care o avem, prin deplina grijă faţă de propriile noastre sentimente. Să ne respectăm ritmul de somn sau de muncă, să ne inconjurăm de experienţe plăcute sau să ne oferim din când în când câte o recompensă binemeritată. Nimic complex, numai o mică atenţie şi un mare respect pentru fiinţa noastră magică.
Respectul faţă de ceilalţi se manifestă prin atitudinea pe care o avem in raport cu oamenii care ne înconjoară. Familie, prieteni, colegi sau străini. Trăim acum în comunităţi mai mari, care au diluat restricţia socială a respectului reciproc. Dacă am urca în maşina timpului şi am călători în trecut, am putea întâlni pe străzile oraşului bărbaţi care se salută ridicând pălăria : „Respectele mele! „. Pentru că undeva în comunitate, exista conştiinţa faptului că ceea ce dai, aceea primeşti. Injuriile, violenţa verbală, umilirea, sunt bune, ar putea să ne aducă o putere iluzorie şi de scurtă durată. Dar va întoarce înapoi mai multă furie şi nevoie de control. Şi atunci mai ajută, dacă tot noi suntem perdanţii cu steagul victoriei în mână?
Respectul faţă de natură se manifestă prin atenţia cu care vieţuim pe acest Pământ, care ne-a primit şi ne oferă cu dărnicie tot ce are mai bun. Ne oferă Soarele cald al verii, ploaia hrănitoare, vântul călător, hrana gustoasă, apa revigorantă…Ne face prieteni cu elefantul înţelept si caracatiţa genială, ne trimite să vorbim limba afectiunii feline şi a fidelităţii canine, ne învaţă blândeţea vacii şi energia leului. Ne învaţă respectul…şi mirarea constantă că iată, suntem părtaşi la ceea ce a creat Natura pentru noi, doar pentru bucurie şi uimire. Natura ne oferă şi ne respectă, ca bună educaţie pentru ceea ce avem de făcut. Reuşim oare să înţelegem? Reuşim oare să facem?
Suntem prea grăbiţi sau doar neatenţi? Am uitat sau nici nu am ştiut? Am întrebat şi nu am găsit răspuns? Respectul se oferă şi căutarea lui este chiar călătoria noastră către noi. Opriti timpul vostru puţin, pentru a-l afla şi îngriji.
Respectele mele, drag cititor!
