Psihoterapeutul implicat și sensibil la necesitatea relației terapeutice, poate stimula reacția clientului la juxtapunerea dintre contactul armonizat oferit de terapeut și amintirile emoționale ale dizarmoniilor trecute (Erskine, 1991a, 1993). Juxtapunerea constă în contrastul dintre ce este furnizat de terapie, cum ar fi sensibilitatea reciprocă și armonizată în relația terapeutică, și ceea ce clientul a avut nevoie la un moment dat, ceea ce a sperat cu disperare și nu a avut ocazia să trăiască.

Implicarea terapeutică care include recunoașterea, validarea și normalizarea, cât și prezența, scade procesele defensive interne. Recunoașterea clientului de către terapeut începe printr-o armonizare la afectul clientului, la nevoile sale relaționale, la ritmul său și la nivelul său de funcționare, în termeni de dezvoltare.

De asemenea, procesul de armonizare include răspunsul la nevoile relaționale ale clientului, atunci când acestea apar în relația terapeutică. Nevoile relaționale sunt nevoile unice specifice contactului interpersonal (Erskine, 1995). Acestea nu sunt nevoile fundamentale ale vieții – cum ar fi hrana, aerul sau temperatura corespunzătoare – ci elemente esențiale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și sentimentul de sine-în-relație.

Armonizarea este un proces dublu: începe prin empatie – adică prin capacitatea de a fi sensibil la și de a se identifica cu sentimentele, nevoile sau senzațiile celeilalte persoane – și continuă cu comunicarea acestei sensibilități celeilalte persoane. Armonizarea, mai mult decât o simplă înțelegere sau decât o introspecție în locul celuilalt, este un mod de a-l simți pe celălalt, kinestezic și emoțional – de a-i cunoaște ritmul, afectul, experiența, intrând – metaforic- în pielea sa, mergând dincolo de empatie, pentru a obține un afect reciproc și/sau un răspuns în rezonanță.

Atunci când vorbim despre practicarea psihoterapiei integrative, conceptul de relație terapeutică interpersonală și în contact este premisa centrală. Ancheta, armonizarea și implicarea constituie metodele unei psihoterapii bazate pe relație și orientată spre contact. Definirea celor opt nevoi inerente unei relații și descrierea atitudinilor terapeutice corespondente. Baza teoretică a psihoterapiei integrative include conceptele de Stări ale Eului, de transfer, de Sistem de Scenarii, de contact și de întrerupere a contactului, cât și sensul relațiilor interpersonale.

Una dintre premisele principale ale psihoterapiei integrative este că nevoia de relație constituie o experiență esențială în motivația comportamentului uman, iar contactul este mijlocul prin care este satisfăcută această nevoie. Punem în mod deosebit accentul pe importanța contactului atunci când folosim gama de modalități susmenționate.