Articolul de astăzi este despre noi.
Despre adolescentele care confundă fluturii din stomac cu destinul.
Despre femeile care au iubit până la epuizare.
Despre acea parte din noi care, uneori, încă mai crede că iubirea adevărată trebuie să doară puțin ca să fie reală.
Iubirea care arde și iubirea care încălzește
Există iubiri care intră în viața noastră ca o furtună.
Nu bat la ușă. Nu întreabă dacă suntem pregătite. Vin cu intensitate, cu promisiuni, cu emoții mari, cu nopți nedormite și cu senzația aceea aproape amețitoare că „în sfârșit trăim”.
Telefonul devine o prelungire a inimii. Așteptarea doare. Prezența celuilalt calmează. Absența lui tulbură.
Și atunci confundăm intensitatea cu iubirea.
Dar intensitatea nu este întotdeauna iubire.
Uneori este anxietate.
Uneori este nesiguranță.
Uneori este dorința disperată de a fi văzute, alese, validate.
Iubirea intensă seamănă uneori cu focul: luminează spectaculos, dar poate și arde.
Iubirea sănătoasă seamănă mai degrabă cu o lumină caldă: nu îți ia aerul, ci îți amintește că poți respira.
De ce ne atrage uneori ceea ce ne „sufocă”?
Există un paradox profund uman: uneori alegem ceea ce ne destabilizează pentru că ne face să simțim că suntem vii.
Mai ales în adolescență, dar uneori și la maturitate, iubirea este trăită în extreme:
- totul sau nimic,
- apropiere totală sau retragere,
- idealizare sau dezamăgire.
Pentru multe adolescente, iubirea intensă pare sinonimă cu iubirea adevărată.
„Dacă plâng mult, înseamnă că iubesc mult.”
„Dacă mă doare, înseamnă că este important.”
„Dacă mă consum, înseamnă că este real.”
Și totuși… nu orice emoție mare este o emoție sănătoasă.
La fel și pentru multe femei.
Uneori rămânem în relații care ne micșorează, ne obosesc sau ne lasă fără aer emoțional, doar pentru că am învățat că iubirea trebuie câștigată prin efort, sacrificiu sau răbdare infinită.
Dar iubirea nu ar trebui să fie o probă de rezistență.
Cum arată iubirea sănătoasă?
Poate că cea mai importantă întrebare nu este: „Cât de intens iubesc?”
Ci:
„Cum mă simt eu în această iubire?”
Iubirea sănătoasă nu este lipsită de emoție. Nu este rece. Nu este plictisitoare.
Dar este un loc în care:
- poți fi vulnerabilă fără teamă,
- poți spune „nu” fără vinovăție,
- nu trebuie să te pierzi ca să fii iubită,
- nu simți că trebuie să demonstrezi mereu ceva,
- există spațiu pentru respirație, pentru autonomie, pentru devenire.
În iubirea sănătoasă, nu mergi pe vârfuri.
Nu trăiești permanent între frică și speranță.
Nu simți că valoarea ta depinde de mesajul care vine sau nu vine.
Iubirea sănătoasă nu te face mai mică.
Te face mai întreagă.
O metaforă despre aripi
Mă gândesc uneori că iubirea intensă seamănă cu o îmbrățișare prea strânsă.
La început pare protecție.
Apoi începi să nu mai poți respira.
Iubirea sănătoasă seamănă cu cineva care îți ține mâna, dar nu îți leagă aripile.
Cineva care îți spune:
„Poți să fii tu. Și tot aleg să rămân.”
Poate aceasta este diferența esențială:
iubirea care consumă vrea să te cuprindă complet; iubirea sănătoasă îți oferă spațiu să exiști.
Ce aș vrea să știe adolescentele și femeile
Dacă ești adolescentă, să știi că iubirea nu trebuie să doară ca să fie profundă.
Dacă ești femeie și ai trecut prin relații care te-au obosit, poate că nu ai iubit „greșit”. Poate doar ai confundat intensitatea cu siguranța.
Și poate că maturizarea emoțională înseamnă exact această schimbare subtilă:
de la
„Vreau o iubire care să mă consume”
la
„Vreau o iubire în care să mă pot regăsi fără să mă pierd.”
Pentru că iubirea adevărată nu ar trebui să îți taie respirația.
Poate că iubirea adevărată este aceea în care, pentru prima dată după mult timp,
simți că poți respira liber.
