Stau acum intr-o stare de imponderabilitate atemporala, gata sa las gandurile sa se lichefieze si sa curga usor, lin, catre tastatura. Pentru ca fluviul mental aseaza logica interioara intr-o forma acceptabila exterior.
Cuvinte agregate….
Cuvinte solide – grele si cernite, gata sa umple inima celor care le aud de tot plumbul din lume. Cuvinte nascocite de mintea inecata de furie,cuvinte care uita locul omului in lume. Cuvinte solide, iscate stamb, numai bune de lovit sufletul nevinovat, lasand in urma pustiu si jale. In intelepciunea lui, chiar asa a zis romanul-mi-ai spus cuvinte grele, mi-au indoit sufletul si imi este greu sa le mai uit. Atat de grele, atat de plumbuite, ca arunca sufletul celui care le rosteste undeva in adancul pamantului, acolo unde doar rusinea poate vietui. Energie densa, tintuind trupul in nemiscare si inima in ne-simtire….
Cuvinte lichide – moi ca atingerea curata a apei, scurgand din suflet suvoi trist sau impacat catre pamantul din care am venit. Cand cuvintele moi ating coarda sensibilitatii interioare, emotia picura, tacuta sau nu, pentru a crea legatura tainica intre trup si minte. Cuvinte gata sa te atinga spre impacare,spre descatusare sau iertare.
Cuvinte gazoase – usoare ca aripa fina a iubirii, gasite si prelucrate pentru a da zbor liber inimii catre inalt.
Sufletul imi este usor…a fost atins de mana calda a cuvintelor zburatoare…flacara calda si nedefinita a tuturor aprecierilor pe care le dam . Usoare sunt si poate de aceea le gasim,le folosim rar, de teama ca poate asa sufletul apropelui nostru poate zbura prea sus, prea repede si prea-fericit. O fi bine ? Vibratie inalta, care cheama alte cuvinte aerate, intr-o asezare magnetica uneori uitata de mintea greoaie. Ne curatam destul de balast ? Reusim sa avem mintea limpede si gandurile usoare ? Ne ies cuvintele – pana zburatoare de porumbel inocent ?
Respir..si as vrea ca expiratia sa fie lina, prinsa de cuvinte calde care se vaporizeaza. Sa atinga numai asa, ca o mangaiere, sufletul din fata mea, pansament pentru rani deschise inca. Respir…si vreau sa evapor cu cuvintele mele inima indurerata a aproapelui meu.Numai asta pot face,sa respir si sa-mi usurez cuvintele. Uneori, chiar si atat e bine.
Imi aduc aminte de poveste cu lupul din ” Capra cu trei iezi ” , care a facut sacrificiul de a-si pili limba pentru a deveni (vocal ) o capra mamoasa si afectuoasa. Suntem noi dispusi sa suferim subtierea furiei noastre ? Suntem noi dispusi sa ne ardem mandria ? Suntem noi dispusi sa ne sacrificam frica ?
Daca reusim, vom crea in noi o inima usoara, care va radia bucurie in sufletul celor din jur. Merita ! Trebuie doar sa incercam !
