33 de ani nu sunt mulţi. 33 de ani nu sunt puţini. Noi îi măsurăm acum în clipele pe care le petrecem împreună. Îi cântărim în momentele în care am reuşit să supravieţuim cerinţelor unei relaţii. Uneori, a trebuit să cădem, să ne îndepărtăm, să ne ridicăm, pentru a ajunge din nou unul la altul. Alteori, ne-am bucurat amândoi de atingerea mâinii celuilalt, de mersul împreună pe aceeaşi cale. Noi ne-am ales diferiţi, pentru a ne provoca, a ne schimba, a pune în valoare ce avem mai bun. Uneori, asta nu a fost plăcut, însă acum ştim că a fost necesar. Pentru că relaţiile lungi conţin în ele ajustări personale pe care altminteri nu le putem acorda. Relaţiile noastre lungi ne învaţă să găsim noi moduri de a trăi mai bine, mai împăcaţi şi mai toleranţi. Cu noi şi cu ceilalţi.
Noi suntem împreună, decişi să mergem mai departe. Acum ştim că modul în care o facem depinde de noi. Nu mai suntem frumoşi, nu mai suntem tineri, nu mai suntem naivi. Avem însă acum o aplecare mai mare către a trăi mai simplu şi mai moderat, care ne face să uităm de frumuseţea exterioară. Ridurile mele le reflecta le acelea ale soţului meu, părul lui cărunt merge in tandem cu al meu. Durerea mea fizică activează grija lui şi oboseala lui mă face să il protejez. E mai frumos aşa….Pentru că acum oglinda nu reflectă decât o frumuseţe trudită a unei relaţii lungi. E bine….La bine si la greu.
