Despre bunica din partea mamei nu vorbesc prea mult. Nu pentru ca nu a fost importanta pentru mine, ci pentru ca aripa timpului a sters o parte din amintirile pe care le construisem cu ea. Ii spuneam „mama buca”, ca sa stim cu totii ca ea devenea,temporar, mama noastra de vara, acolo unde ajungeam in vacanta mare.
Mama buca, atunci cand am cunoscut-o eu, era deja batrana, insa vedeam urmele frumusetii care fusese. Fata alba, ochii cenusii si parul lung pe care il facea cununa, povesteau despre tineretea ei.
Mama buca s-a nascut cand femeile inca nu aveau dreptul la vot. In satul in care a crescut, femeia apartinea barbatului, si trebuia sa fie ” cuminte”, ca sa nu fie pedepsita de cel care trebuia sa o respecte. Mama buca nu a fost cuminte, nu a vrut sa fie supusa, nu a acceptat sa fie lovita sau jignita. A plecat cu un copil mic, pentru a-si apara demnitatea.
Cam am cunoscut-o eu, tot nu era supusa, dar nu avea nevoie, pentru ca ” tata bucu”, bunicul nostru vitreg, nici nu se straduia sa o umileasca. O iubea si o respecta si asta ii era destul bunicii pentru a scoate la suprafata toata bunatatea si caldura din inima ei.
Prin mine curge acum o parte din bunica mea, si este data mai departe fiicei mele. O regasesc in revolta din mine cand dau de o nedreptate, in curajul de a ma lupta cu propriile frici, o regasesc in blandetea vocii fiicei mele sau in dorinta de independenta.
O regasesc pe bunica in surorile mele, femei atat de frumoase si puternice! Fiecare dintre ele este nepoata demna a acestei femei, care a avut curajul sa infrunte destinul, viata sau nedreptatea. Si nimic nu a oprit-o!
Sunt mandra si fericita ca in jurul meu am atat de multe femei minunate! Bunica si mama nu mai sunt, dar le am alaturi pe surorile mele si pe fiica mea, la care ma uit cu uimire si incantare! Sunt atat de grozave!
Va multumesc, femeilor, ca existati! Va iubesc si va admir pe fiecare in parte si pe toate la un loc!
