Atunci când vorbim despre practicarea psihoterapiei integrative, conceptul de relație terapeutică interpersonală și în contact este premisa centrală. Ancheta, armonizarea și implicarea constituie metodele unei psihoterapii bazate pe relație și orientată spre contact. Definirea celor opt nevoi inerente unei relații și descrierea atitudinilor terapeutice corespondente. Baza teoretică a psihoterapiei integrative include conceptele de Stări ale Eului, de transfer, de Sistem de Scenarii, de contact și de întrerupere a contactului, cât și sensul relațiilor interpersonale.
Termenul „integrativ”, așa cum este folosit în abordarea noastră a psihoterapiei integrative, îmbracă mai multe semnificații. În principal, se referă la procesul de integrare a personalității, ceea ce include ajutorul oferit clienților pentru a deveni conștienți și pentru a asimila conținuturile stărilor lor ale Eului, fragmentate si fixate, într-un Eu neopsihic integrat, în vederea unei dezvoltări de sine care să reducă nevoia de recurgere la mecanismele de apărare și la scenariul de viață și care să propună o reangajare în viață, în relații sociale și într-o viață plină de contact. Acest proces presupune crearea unui întreg: să faci în așa fel încât aspectele Eu-lui pierdute, inconștiente și nerezolvate, să facă parte dintr-un Sine coeziv. (Erskine&Trautmann, 1993)
„Integrativ” se referă în egală măsură la integrarea teoriei – ansamblul abordărilor terapeutice afective, cognitive, comportamentale, fiziologice și sistemice. O preocupare centrală, atunci când vorbim despre psihoterapia integrativă, este să stabilim dacă fiecare dintre aceste domenii – afectiv, comportamental, cognitiv, fiziologic – este deschis sau închis contactului (intern sau extern) și să aplicăm metode care să-l potențeze (Erskine, 1975, 1980, 1982a). Conceptele de contact intern și extern sunt folosite în perspectiva dezvoltării umane, în care fiecare etapă a vieții prezintă sarcini de dezvoltare cruciale, o sensibilitate unică în relațiile cu celălalt, și ocazii pentru noi achiziții. Termenul de psihoterapie integrativă, așa cum este folosit în acest articol, cuprinde două semnificații.
Psihoterapia integrativă ia în considerare numeroase abordări ale funcționării umane: psihodinamică, centrată pe client, behavioristă, terapie familială, terapia Gestalt, terapia corporală influențată de Reichieni, terapia fondată pe teoriile relație-obiect, pe teoria psihanalitică a Sinelui, pe lângă Analiza Tranzacțională, care reprezintă soclul principal al teoriei și a metodei noastre.
Fiecare dintre aceste viziuni oferă o explicație valabilă a funcționării și a comportamentului psihologic și fiecare dintre ele este pusă în valoare, când este integrată selectiv în celelalte. (Erskine&Moursund).
