Pleacă de la ipoteza că terapeutul nu cunoaște nimic din ceea ce a trăit clientul și că trebuie să facă un efort neîncetat pentru a înțelege sensul subiectiv al comportamentului clientului și al procesului său intrapsihic. Procesul de anchetă presupune ca terapeutul să fie deschis spre descoperirea perspectivei clientului, în timp ce clientul descoperă sentimentul său de sine, prin fiecare întrebare sau constatare, formulate de către terapeut, care au drept efect, pentru client, creșterea gradului de conștientizare. Prin explorarea cu respect a experienței fenomenologice a clientului, acesta va deveni din ce în ce mai conștient de nevoile sale relaționale, de sentimentele și comportamentele sale, în același timp actuale și arhaice. Afectele, gândurile, fantasmele, credințele Scenariului, mișcările sau tensiunile corporale, speranțele și amintirile care au fost menținute în afara câmpului conștiinței, prin lipsa de dialog sau prin refulare, sunt așadar susceptibile de a deveni conștiente. Datorită acestei clarviziuni crescute și a non-activării defenselor interne, nevoile și sentimentele care poate rămăseseră fixate sau nerezolvate din cauza trăirilor anterioare, vor putea fi integrate unui Sine mult mai în contact.
Ținem să subliniem că procesul de anchetă este la fel de important, dacă nu mai important, decât conținutul acesteia. Întrebările terapeutului trebuie să empatizeze cu experiența subiectivă a clientului, pentru a fi eficiente în descoperirea și revelația fenomenelor interne și în actualizarea întreruperilor de contact, interne și externe.
Acest tip de anchetă necesită un interes sincer cu privire la experiențele subiective ale clientului și la modalitatea sa de a le da sens. Procesul operează prin întrebări despre ceea ce simte clientul în timp ce vorbește, cum trăiește – el și ceilalți (incluzând și psihoterapeutul), și ce înțelesuri desprinde sau ce concluzii trage din acest lucru. Experiența noastră arată că clienții vor revela fantasme refulate și dinamici intra-psihice non conștiente, atunci când întrebările sunt puse cu sensibilitate. Acest lucru le permite, atât clientului cât și terapeutului, să înțeleagă din ce în ce mai bine cine este clientul, experiențele pe care el/ea le-a trăit și când sau cum a întrerupt contactul.
Ancheta terapeutică în ceea ce privește fricile clientului, anticipările sale, așteptările sale, scoate la lumină transferul din viața sa actuală, inclusiv în relația terapeutică, în evenimente trăite în trecut, în defense arhaice și în rupturi relaționale trecute. Transferul, în cadrul acestei perspective integrative, poate fi văzut astfel:
- mijloacele prin care clientul își poate descrie trecutul, nevoile sale de dezvoltare care au suferit un eșec și mecanismele de apărare care au fost create pentru a compensa.
- rezistența la rememorare și, în mod paradoxal, o punere inconștientă în act a evenimentelor trăite în copilărie (relația care se repetă).
- expresia unui conflict intrapsihic și dorința de a ajunge la satisfacerea nevoilor relaționale și la intimitate în relații (relație care este necesară, din punct de vedere terapeutic).
- sau expresia căutării psihologice universale constând din organizarea a ceea ce a fost trăit și din conferirea unui sens.
Această viziune integrativă a transferului este fundamentală pentru a explica transferul atât asupra relației care se repetă cât și asupra persoanei cu care se repetă (Stern, 1994); ea furnizează baza care ne permite să recunoaștem și să respectăm faptul ca tranzacțiile pot fi de natură non-transferențială și că se poate întâmpla ca ele să privească doar relația de acum-și-aici, care se derulează între terapeut și client. (Erskine, 1991c).
Ancheta poate include o explorare a conflictelor intrapsihice și puneri în act inconștiente ale trăirilor din copilărie, poate continua cu o serie de întrebări referitoare la trecut, la momentul în care a avut loc experiența, la natura relațiilor importante în viața persoanei. Prin această anchetă, explorăm credințele din spatele Scenariului și comportamentele, fantasmele și experiențele care au întărit acest sistem. (Erskine&Zalcman, 1979). În acord cu starea de bine a clientului, integrăm experiențele Gestalt-terapiei, contractele de schimbări comportamentale, psihoterapia corporală, psihoterapia intensivă a stării Eului Părinte, sau o regresie a dezvoltării. (Erskine&Moursund, 1988). Prin combinarea tehnicilor destinate ameliorării conștiinței de sine și prin întrebările noastre puse cu respect, experiențele trăite în trecut, care ar fi trebuit evacuate în afara conștiinței, pot fi rememorate în contextul unei relații terapeutice. Atunci când amintirile, fantasmele sau visele vin în conștient, întrebările terapeutului pot ținti experiența fenomenologică a clientului, sau se pot întoarce spre strategiile care l-au făcut pe client să se descurce, cu alte cuvinte, va fi o anchetă despre întreruperile de contact externe și interne defensive.
Când explorăm procesele defensive, folosim întreruperile de contact externe observabile, ca fiind reprezentative pentru întreruperile interne de contact.
Întreruperile defensive de contact, arhaice sau fixate – de pildă, introiecțiile și credințele Scenariului – interferează cu satisfacția nevoilor relaționale actuale și apar și în relația terapeutică.
A fi vulnerabil înseamnă a fi foarte conștient de nevoile tale relaționale și a fi deschis, fără mecanisme de apărare, la răspunsul altei persoane la aceste nevoi. Întrebările despre punctele vulnerabile, atât în afara relației terapeutice cât și în interiorul ei, vor dezvălui nevoile relaționale ale clientului și efectele satisfacerii sau a non-satisfacerii acestor nevoi.
Dialogul terapeutic devine astfel susceptibil de a se centra în mod ciclic pe nivelele fenomenologic, transferențial sau defensiv ale acestei experiențe. Pentru client, procesul de anchetă nu este linear, ci se derulează în armonie cu o conștiință internă din ce în ce mai clară dar și cu o conștiință a sinelui-în-relație.
Scopul vizat de întrebările terapeutice constă, atât pentru client cât și pentru terapeut, în a descoperi și a deosebi împreună funcțiile proceselor intrapsihice și a dinamicilor defensive. Fiecare dinamică defensivă are propriile funcții în termeni de identitate, de stabilitate, de continuitate și de integritate, fiecare având nevoie de un interes deosebit în psihoterapie. Teza noastră este aceea că armonizarea și implicarea permit clientului să transfere în mod util aceste funcții intrapsihice în sânul relației cu terapeutul. În cele ce urmează, ne vom referi la clasificările prezentate în Figura 1.
Este esențial ca terapeutul să înțeleagă nevoia unică a fiecărui client, de a avea o persoană stabilizantă, validantă și restauratoare, care să se ocupe de un anumit număr de funcții ale relației pe care clientul încearcă să o gestioneze singur. O terapie a relației orientată-spre-contact presupune ca terapeutul să fie în armonie cu aceste nevoi relaționale, să fie implicat, prin validarea empatică a sentimentelor și a nevoilor, oferindu-i clientului siguranță și sprijin.
O anchetă pe tema experienței fenomenologice a clientului, îi va ridica acestuia stima de sine, facilitându-i conștientizarea existenței sentimentelor, fantasmelor, senzațiilor interne și procesului de gândire, cât și existența întreruperilor contactului. O anchetă răbdătoare, ne-umilitoare, îndreptată spre dinamicile transferențiale ale clientului va revela, în ceea ce-l privește, semnificația întreruperilor de contact interne și externe, modul în care persoana își organizează experiența dar și semnificația, atât a relației care se repetă cât și a celei necesare din punct de vedere terapeutic. Relația necesară din punct de vedere terapeutic este, pentru client, venirea unei alte persoane, esențială, care să fie capabilă să răspundă nevoilor relaționale, într-o implicare reciprocă. O anchetă respectuoasă cu privire la procesul defensiv al clientului, mijloacele sale de a se descurca, vor scoate la iveală integritatea clientului și stilul său unic de a rezolva rupturile din relație. Acest nivel al anchetei va determina clientul să devină conștient că există și alte căi pentru a trata ruptura unei relații cât și posibilități noi de rezolvare a conflictelor interpersonale. O anchetă sensibilă pe subiectul vulnerabilității clientului și pe combinarea unică a nevoilor relaționale va crește sentimentele propriei valori (cf. Fig. 1). În prezența unui terapeut care se armonizează, care se implică și care este conștient de propriul Sine, dispus să răspundă acestor nevoi relaționale, clientul va resimți mai puternic și mai limpede sentimentul Sinelui și al Sinelui-în-relație. Starea de bine psihologic se ameliorează prin contact, atât interpersonal cât și intrapsihic.
