Psihoterapeutul implicat și sensibil la necesitatea relației terapeutice, poate stimula reacția clientului la juxtapunerea dintre contactul armonizat oferit de terapeut și amintirile emoționale ale dizarmoniilor trecute (Erskine, 1991a, 1993). Juxtapunerea constă în contrastul dintre ce este furnizat de terapie, cum ar fi sensibilitatea reciprocă și armonizată în relația terapeutică, și ceea ce clientul a avut nevoie la un moment dat, ceea ce a sperat cu disperare și nu a avut ocazia să trăiască. Acest fapt reprezintă o provocare pentru sistemul Scenariului clientului și pentru homeostaza sa psihologică. (Bary&Hufford, 1990). Juxtapunerea stimulează amintirile emoționale pe care clientul riscă să încerce să le evacueze din conștient. Clientul poate reacționa la existența juxtapunerii respingând terapeutul după o întâlnire apropiată, reproșându-i că s-a concentrat pe propria „nevoie”, ajungând cu întârziere la o ședință sau chiar anulând o ședință, după ce în precedenta clientul și-a permis să depindă de reciprocitatea afectivă a terapeutului sau de sensibilitatea sa la nevoile relaționale.
Acest tip de reacție la juxtapunerea implicării armonizate a terapeutului și a amintirilor emoționale ale clientului poate să indice că psihoterapeutul conduce terapia mai repede decât poate clientul să-și integreze experiența. În cazurile de abuzuri sexuale sau de tratamente fizice rele, sau de traumatisme cumulative legate de o dizarmonie îndelungată în termeni de afect și de nevoi relaționale, reacțiile clientului la juxtapunere pot indica de asemenea că intensitatea implicării terapeutice este prea mare pentru a permite un sentiment de securitate. Reacția la juxtapunere se produce atunci când sistemul defensiv al clientului, sau modul său de a face față sunt relaxate, iar funcțiile de autoapărare sunt transferate asupra relației terapeutice mai repede decât o permite procesul homeostazic. Implicarea sensibilă a terapeutului constă în ajustarea continuă a armonizării ritmice și afective, a sensibilității la nevoile relaționale și a respectului pentru funcția homeostazică a integrității clientului și a modului în care acesta face față.
Rezumat
O psihoterapie a relației, orientată pe contact, care se centrează pe anchetă, pe armonizare și implicare, corespunde nevoii actuale a clientului de o relație hrănitoare din punct de vedere emoțional, care să fie restauratoare și care să ofere sprijin. Scopul vizat de acest tip de terapie este integrarea experiențelor încărcate de afect și de Stări ale Eului fragmentate, și o reorganizare intrapsihică a credințelor clientului, fixate asupra sieși, asupra celorlalți și asupra calității vieții sale.
Contactul va facilita dizolvarea defenselor și integrarea părților neintegrate ale personalității. Prin contact, experiențele neintegrate, inconștiente și nerezolvate devin parte integrantă a unui sine coerent. În psihoterapia integrativă, conceptul de contact este punctul central de la care pleacă toate intervențiile clinice. Transferul, regresia în termeni de Stări ale Eului, activarea influenței intrapsihice a introiecției, și prezența mecanismelor de apărare și a sistemului de credințe ale Scenariului, sunt elemente care trebuie înțelese ca indicatori de deficit anteriori în relație și în contact. Contactul intrapsihic și interpersonal devine posibil atunci când clientul experimentează că terapeutul (1) rămâne armonizat la ritmul, afectul și nevoile sale, (2) este sensibil la funcționarea psihologică a clientului la diferite vârste de dezvoltare, (3) respectă fiecare întrerupere de contact și defensa auto-protectoare, (4) este interesat să înțeleagă felul în care clientul construiește sensul.
Cele patru dimensiuni ale funcționării umane – dimensiunea afectivă, comportamentală, cognitivă și fiziologică – sunt un ghid important atunci când este vorba de a determina unde este deschisă sau închisă o persoană față de contact și deci la sprijinul terapeutului. Unul dintre scopurile majore ale psihoterapiei integrative este să folosească relația terapeut/client – capacitatea de a crea contacte în prezent – ca pe o cale de acces spre relații satisfăcătoare cu cei din jur, și spre un sentiment de sine deplin și unificat.
Unul din principiile după care se ghidează psihoterapia integrativă, orientată-pe-contact, este respectul integrității clientului. Prin respect, blândețe, compasiune, și menținând contactul, stabilim o prezență personală și facem posibilă o relație interpersonală permițând afirmarea integrității clientului.
Metodele care alină conflictul intrapsihic, facilitează vindecarea Scenariului, rezolvă transferul și promovează integrarea unui Eu fragmentat, sunt bazate pe credința că vindecarea se produce în principal prin contactul interpersonal al relației terapeutice.
Doar cu integrarea devin posibile spontaneitatea și flexibilitatea în orice moment, rezolvarea problemelor vieții și conectarea la ceilalți.
Dr. Richard G. Erskine și Rebecca L. Trautmann, R.N., M.S.W., sunt co-directori ai Institului de Psihoterapie din New York. Ei sunt Analiști Tranzacționali, Traineri și Supervizori în câmpul clinic.
Dacă doriți să preluați părți din articol, vă rog să vă adresați lui Richard Erskine,
Institute for Integrative Psychotherapy, 500E.85th Street, New York, NY 10028, USA.
Tel. 212-734-5291 ; Fax 212-879-6618 ; E-mail : 72233.37 acompuserve.com
